- Publicitate -
Ad imageAd image

PADURI- Borșa, din nou pe prima pagină a ziarelor. Au intrat cu forța în sediul Poliției. Cât e de normal așa ceva?

Ad imageAd image
Ad imageAd image
Orașul Borșa de la poalele Pietrosului Rodnei a ajuns din nou pe prima pagină a ziarelor naționale. Același subiect – nepunerea în executare a unei decizii CEDO privitoare la retrocedarea a nu mai puțin de 17.000 ha de pădure. Și uite așa Borșa sălbatică (re)apare zilele acestea în atenția opiniei publice din cauza scandalului legat de retrocedarea celor 17.000 de hectare Composesoratului Borșa.
De data aceasta mai mulți localnici din oraș intră cu forța în Poliția orașului, sătui fiind de umilința la care sunt supuși de Statul Român, care ar fi trebuit să îi fi împroprietărit nu doar scriptic, ci și fizic, fiind vorba despre o decizie CEDO, totuși. Oamenii au sentinţe şi decizii irevocabile date atât de instanţele din România, cât şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Protestatarii sunt membri ai Composesoratului Borşa pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis reîmproprietărirea cu 17.000 de hectare de pădure. Ar mai fi varianta în care borșenii ar urma să primească de la Statul Român nu mai puțin de 170 de milioane de euro. Statul Român cumva trebuie să rezolve această situație, care a degenerat și va mai degenera până când vom avea o soluție care să mulțumească pe toată lumea.
Ce ar trebui să ne pună pe gânduri ar fi modul în care unii își permit să intre peste organele statului fără să se întâmple nimic, ca și cum ai intra la magazin. Și totul sub privirile jandarmilor, a poliției și a multor privitori. De ce nu se aplică legea? Care sunt condițiile în care trebuie să intri într-un sediu de poliție? Ce reguli trebuie respectate? Ce sancțiuni pot fi aplicate pentru cei care nu respectă legea? Întrebări la care Poliția Maramureș sper să ne ofere un răspuns.
https://youtu.be/_PsEK2bdXpE
VIDEO Diaspora Europeană/facebook
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu