- Publicitate -
Ad imageAd image

POIENILE DE SUB MUNTE – A intrat cu motociclul într-un gard. Un tânăr de 20 de ani e în spital

Ad imageAd image
Ad imageAd image

În localitatea Poienile de sub Munte a avut loc ieri, 7 august, un accident rutier soldat cu o victimă, cercetările fiind efectuate de polițiștii din Vișeu de Sus. La fața locului, oamenii legii au stabilit faptul că un motociclu condus de către un tânăr de 20 de ani din Poienile de Sub Munte, pe DC Horb a intrat în coliziune cu gardul unui imobil, în urma impactului rezultând vătămarea corporală a conducătorului motociclului, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că mopedul nu este înmatriculat, iar tânărul nu deține permis de conducere corespunzător din care face parte vehiculul condus. Conducătorul mopedului nu a fost testat cu aparatul etilotest, însă i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, arată IPJ Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu