Pentru Maramureș luna august se anunță a fi una cu multe zile cu soare, după un iulie capricios, cu multe ploi și vijelii. Administrația Națională de Meteorologie a dat publicității prognoza meteo pentru regiunea Maramureș valabilă pentru următoarele 14 zile. Potrivit estimărilor, în primele zile ale intervalului, valorile termice se vor situa în general sub cele normale pentru această perioadă, cu medii ale maximelor de 21 până la 24 de grade și ale minimelor de 10 până la 12 grade.
De la finele acestei săptămâni însă vremea se va încălzi, astfel că media regională a valorilor diurne va ajunge la 31, maxim 32 de grade Celsius, iar a celor nocturne la 15 până la 16 grade C. ANM precizează că până la finalul primei săptămâni, local vor mai fi averse, dar în a doua săptămână, probabilitatea pentru manifestări de instabilitate va fi redusă.
Dragoș HOJDA