Azi-noapte, la ora 01.50, polițiștii Secției 2 Bogdan Vodă au fost sesizați de către un bărbat din Ieud despre faptul că un angajat de-al său i-ar fi sustras din curte un autoturism care avea cheile în contact.
Persoana vătămată a contactat telefonic persoana bănuită de comiterea faptei, iar acesta i-ar fi confirmat faptul că el i-a sustras autoturismul și i-a relatat faptul că o să-l înapoieze în cel mai scurt timp, fără a-i oferi informații despre locația acestuia sau direcția în care se deplasează.
În urma activităților desfășurate de polițiști, în jurul orei 04.00, autoturismul furat a fost depistat în trafic, în localitatea Bocicoel. La volan a fost identificat un bărbat de 26 de ani din Poienile de Sub Munte, pe numele căruia Judecătoria Caransebeș a emis la data de 28 martie 2023 un Mandat de Executare a Pedepsei Închisorii. Acesta este condamnat la 3 ani, 6 luni și 10 zile de închisoare în regim de detenţie pentru comiterea de infracțiuni rutiere.
Având în vedere faptul că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Acesta a fost depus la Penitenciarul Baia Mare.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
ZiarMM