- Publicitate -
Ad imageAd image

Asistenţă specializată a ANA pentru circa 1.800 de consumatori de droguri în prima jumătate a anului

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Aproape 1.800 de consumatori de stupefiante au primit, în prima jumătate a anului, asistenţă specializată medico-psiho-socială prin reţeaua teritorială a Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), formată din 47 de centre.

Potrivit unui comunicat al ANA transmis AGERPRES, dintre acestea, 687 au fost referite, în vederea evaluării, de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, 225 dintre persoanele evaluate fiind incluse în circuitul integrat de asistenţă şi beneficiind de servicii de consiliere medicală, psihologică şi socială, în funcţie de nevoile identificate.

În Bucureşti, serviciile de asistenţă şi consiliere au fost asigurate de echipe multi-disciplinare de specialişti ai Agenţiei Naţionale Antidrog, cu expertiză în domeniul adicţiilor, formate din medici, psihologi şi asistenţi sociali, prin intermediul celor trei programe de Asistenţă Integrată a Adicţiilor din municipiul Bucureşti şi al Programului de Asistenţă Mobilă pentru persoanele în stare privativă de libertate la nivelul centrelor de reţinere şi arestare preventivă din Capitală.

De asemenea, în perioada ianuarie – iunie, au fost realizate, la nivel naţional, 2.648 de informări acordate persoanelor care s-au adresat centrelor ANA pentru a solicita servicii de asistenţă, 3.314 de evaluări medico-psiho-sociale, 4.789 de şedinţe de consiliere psihologică şi socială şi 4.643 de şedinţe de management de caz.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu