- Publicitate -
Ad imageAd image

Președintele CJ Maramureș, discuții la sediul Băncii Mondiale

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Președintele CJ Maramureș, Ionel Bogdan, a discutat în Washington DC despre sprijinul pe care Banca Mondială îl poate oferi pentru dezvoltarea proiectelor care să aducă dezvoltare atât la nivelul județului nostru, cât și la nivel de țară.

”Am continuat prima zi a delegației economice la Washington DC cu o întâlnire la sediul Băncii Mondiale, unde am avut oportunitatea de a discuta cu domnul Koen Davidse, director executiv al Grupului Băncii Mondiale, reprezentând constituența Norvegiei, din care face parte și România alături de Armenia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cipru, Georgia, Israel, Macedonia de Nord, Moldova, Muntenegru, Țările de Jos și Ucraina.

În cadrul întrevederii, la care a participat și domnul ambasador Florin Vodita, reprezentant al României în Comitetul Director al Grupului Băncii Mondiale, am discutat despre sprijinul pe care Banca Mondială îl poate oferi pentru dezvoltarea proiectelor care să aducă dezvoltare atât la nivelul județului nostru, cât și la nivel de țară.

Oportunitatea de a crea conexiuni la cel mai înalt nivel al Băncii Mondiale este una extraordinară, cu beneficii directe pentru Maramureș. La această întâlnire i-am avut alături pe Daniela Stamatoiu, director Maramureș Business Park, Popescu Octavian, avocat partener la Popescu&Asociații, Florentin Tuș, președinte Camera de Comerț și Industrie Maramureș, membri ai misiunii economice în SUA, iar din partea Ambasadei României la Washington DC pe Cristina Kassai, diplomat în cadrul secției politice”, a spus Ionel Bogdan.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu