Trecerile semaforizate pentru pietoni tind să devină o modă în Maramureș. Tot mai multe administrații locale aleg această variantă, fiind vorba despre protejarea pietonilor. În 4 iulie, Primăria Vișeu de Sus proceda la predarea amplasamentului și emiterea Ordinului de începere în vederea execuției lucrărilor de semaforizare a 8 treceri de pietoni prevăzute cu butoane pietonale situate în centrul orașului, pe DN18.
„Orașul Vișeu de Sus devine încet, dar sigur, un real centru polarizator pentru toate localitățile învecinate – și nu numai – atât din punct de vedere al serviciilor oferite cât și din punct de vedere turistic, adăugând la toate acestea numărul mare de instituții publice – Poliție, Poliție de Frontieră, Jandarmerie, MAPN, ISU, Judecătorie, etc. – numărul mare de elevi și cadre didactice care fac naveta zilnic, locuitorii orașului nostru și, mai mult decât orice, numărul din ce în ce mai mare de autovehicule care tranzitează orașul nostru – dinspre zona de Bucovina spre granițele din zona de vest a țării. Toți acești factori, mai ales când se ”suprapun”, produc blocaje rutiere pe câțiva km întregi, făcând traversarea zonei de centru a orașului un real calvar.
Până la implementarea unui proiect pentru realizarea unei centuri ocolitoare a orașului, s-a decis semaforizarea zonei de centru – de la Penny până la Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus. Avem încrederea că vom rezolva o mare parte din problemele existente la acest moment și vom fluidiza traficul din orașul nostru. Firma executantă a început lucrările prin efectuarea lucrărilor de săpături ale gropilor unde vor fi montați stâlpii, turnarea betonului și semnalizarea corespunzătoare a tuturor acestor locații, pentru a atrage atenția trecătorilor. Aceste lucrări vor dura 1-2 zile, după care va exista un timp de așteptare de 10-14 zile pentru ca betonul să se întărească, iar undeva după data de 15 iulie, în decurs de maximum 2 săptămâni, totul va fi finalizat”, anunță Primăria Vișeu de Sus.
Dragoș HOJDA