- Publicitate -
Ad imageAd image

Maramureș: Droguri găsite într-un autoturism în care se aflau trei persoane

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Noaptea trecută, în jurul orei 23.00, un echipaj mobil din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu a oprit pentru control în Vadu Izei un autoturism înmatriculat în România, condus de către un cetățean român, în vârstă de 33 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.

”În autoturism, se mai aflau în calitate de pasageri, un tânăr de 29 de ani și o tânără în vârstă de 20 de ani, tot din județul Maramureș. În urma verificărilor specifice efectuate asupra tinerilor și a autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit mai multe pliculețe de tip zip-lock, ce conțineau substanțe vegetale verde olive (posibil Cannabis) și substanțe vegetale maro (posibil hașiș), în total aproximativ 9 grame.

Drept urmare, pliculețele cu materiale susceptibil a fi substanțe interzise au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, cumpărare sau deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept.

Substanța a fost ambalată, sigilată și transmisă către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș în vederea continuării cercetărilor, existând suspiciunea săvârşirii unor fapte penale incriminate de Legea 143/2000”, transmite ITPF Sighetu Marmației.

ZiarMM

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu