- Publicitate -
Ad imageAd image

În doar o zi: 14 permise de conducere reținute de polițiștii maramureșeni

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Și în ziua de 1 iulie, Poliția Maramureș a continuat seria activităților preventive și de asigurare a ordinii și liniștii publice în județul Maramureș.

În vederea asigurării unui răspuns prompt față de fenomenul consumului de droguri, reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Maramureș și specialiști din cadrul Compartimentului Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș, desfășoară activități de conștientizare a efectelor consumului de alcool și droguri în rândul participanților la festival.

”Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de ordine publică, normele legale și regulamentul impus de organizatori, iar în cazul apariției unor fapte de natură a tulbura liniștea și ordinea publică, să semnaleze aceste aspecte forțelor de ordine sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Acțiunile operative au vizat și ieri constituirea de filtre rutiere pe principalele artere de circulație și în zonele și pe cauzele generatoare de accidente rutiere, precum și acțiuni de verificare, control în zone și locații de interes.

La cele 25 de acțiuni au participat un număr de peste 230 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, ai C.P.E.C.A. Maramureș și efective ale poliției locale.

În timpul acțiunilor au fost legitimate peste 580 de persoane, au fost verificate peste 100 de vehicule. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 192 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 130.000 de lei, dintre care 29 la Legea 61/1991 și 155 la O.U.G. 195/2002.

Au fost reținute, în vederea suspendării, 14 permise de conducere, dintre acestea 7 pentru consum de alcool, un pentru viteză excesivă. Au fost retrase 12 certificate de înmatriculare și au fost testați 237 de conducători auto pentru consumul de alcool și 24 conducători auto pentru consumul de substanțe psihoactive.

Nu în ultimul rând, au fost constatate 21 infracțiuni, din care 6 la regimul circulației rutiere și șase la Legea 143/200. Astfel de acțiuni, care au drept scop menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, vor continua și în perioada următoare”, informează IPJ Maramureș.

ZiarMM

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu