- Publicitate -
Ad imageAd image

Preşedinţii Curţilor de Apel condamnă ”atitudinea duplicitară” a Comisiei Europene în problema pensiilor de serviciu

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Preşedinţii Curţilor de Apel au transmis, vineri, referindu-se la subiectul pensiilor speciale, că „declaraţiile mincinoase” ale reprezentanţilor puterii legislative şi executive sunt „dovada dispreţului total” al acestora faţă de justiţie, judecătorii, condamnând totodată şi „atitudinea duplicitară” a Comisiei Europene, informează AGERPRES.

Preşedinţii Curţilor de Apel, reuniţi vineri la Iaşi, în baza mandatului dat de Adunările Generale din data de 20 iunie, au adoptat o rezoluţie prin care condamnă „ferm” adoptarea proiectului de lege privind pensiile de serviciu ale judecătorilor, apreciind că acesta „încalcă principii fundamentale ale funcţionării şi independenţei justiţiei”, cu consecinţe directe asupra calităţii şi celerităţii actului de justiţiei, ai cărui beneficiari sunt cetăţenii României.

În document, preşedinţii Curţilor de Apel condamnă „încălcarea flagrantă” a principiului cooperării loiale între puterile statului, parcursul legislativ al proiectului de lege privind pensiile de serviciu defăşurându-se, susţin magistraţii, în „dispreţul total” faţă de principiile statului de drept şi ale democraţiei, cu ignorarea manifestă a tuturor propunerilor şi argumentelor aduse de puterea judecătorească.

„Declaraţiile mincinoase ale reprezentanţilor puterii legislative şi executive potrivit cărora acest proiect ar fi fost adoptat prin consultarea constantă a reprezentanţilor judecătorilor sunt dovada dispreţului total al acestora faţă de justiţie şi faţă de rolul fundamental al acesteia într-un stat de drept. Un dialog onest implică o analizare reală a tuturor aspectelor punctual relevate de puterea judecătorească, cu atât mai mult cu cât acestea sunt temeinic fundamentate şi au rolul de a asigura stabilitatea sistemului de justiţie, aflat în cea mai gravă criză de personal din perioada post-aderare”, arată conducerile curţilor de apel.

Potrivit acestora, aşa-numita eşalonare a vârstei de pensionare, mult clamată de reprezentanţii executivului în spaţiul public, nu există, în realitate, fiind o „fictivitate” introdusă în lege pentru a crea o aparenţă ce nu face altceva decât să dovedească „duplicitatea discursului politic, ce urmăreşte câştigarea capitalului electoral cu preţul distrugerii justiţiei”.

Preşedinţii Curţilor de Apel condamnă, de asemenea, „atitudinea duplicitară” a Comisiei Europene care, spun ei, pe de-o parte, a solicitat constant, în trecut, ca orice modificare a statutului judecătorilor să fie făcută cu consultarea reală a acestora, pentru ca acum să refuze orice dialog şi să negocieze statutul judecătorilor români doar cu reprezentanţii puterii politice.

„Judecătorii nu îşi apără privilegii, ci apără necesitatea asigurării unui cadrul legislativ coerent, previzibil, clar şi absolut necesar pentru un statut independent al acestora faţă de celelalte două puteri, executivă şi legislativă şi pentru buna funcţionare a justiţiei. În 2022, judecătorii de la judecătorii, tribunale şi curţi de apel au avut un volum efectiv de activitate de 3.759.358 dosare pe rol, acestea fiind gestionate de un număr total de 3.897 judecători de la aceste instanţe”, afirmă magistraţii.

Ei precizează că „efortul extraordinar” depus de judecători a permis soluţionarea acestui număr imens de cauze „într-o perioadă de timp optimă, mult sub media europeană”.

„În aceste condiţii de suprasolicitare, judecătorii au reuşit performanţa extraordinară de a avea o rată medie de soluţionare de peste 96%, la judecătorii şi tribunale, şi de peste 101%, la curţile de apel. Un astfel de ritm de muncă nu poate continua, în condiţiile în care numărul judecătorilor în funcţie scade alarmant, interesul pentru magistratură scade dramatic, iar vârsta de pensionare a judecătorilor creşte brusc şi intempestiv. Este, aşadar, necesară revenirea la un volum de muncă normal, care să poată fi gestionat, dată fiind perioada de activitate ce ajunge la 38 de ani potrivit proiectului adoptat, cu depăşirea chiar şi a stagiului de cotizare cerut pentru condiţii normale de muncă”, susţin preşedinţii Curţilor de Apel.

Aceştia solicită Consiliului Superior al Magistraturii „adoptarea urgentă” a unui plan de normare a activităţii, care să alinieze volumul de muncă al judecătorilor la standardele europene şi să permită asigurarea unui act de justiţie de calitate.

„Judecătorii români, ca garanţi ai drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale fiecărui cetăţean, vor lupta ca justiţia să funcţioneze în condiţii specifice unui stat democratic european. Însă, astfel cum s-a subliniat în documentele europene, revine celorlalte puteri ale statului obligaţia de a asigura justiţiei instrumentele necesare pentru aceasta: statut independent, stabil şi previzibil, volum normal de activitate, condiţii decente de muncă şi un cadrul legislativ clar şi accesibil”, mai transmis judecătorii.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul legii pensiilor speciale.

Au fost înregistrate 209 voturi „pentru”, 27 „împotrivă” şi 17 abţineri.

Luni, Camera Deputaţilor adoptase acest proiect pentru a se reîntoarce la Senat pe motiv că mai multe amendamente aprobate „generau deosebiri majore de conţinut juridic” faţă de forma adoptată anterior de Camera superioară. Senatul a aprobat miercuri aceste amendamente, iar proiectul a fost adoptat în aceeaşi zi, decizional, de Camera Deputaţilor.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu