Am intrat oficial în prima lună de primăvară, luna martie. Iar temperaturile de afară ne duc mai degrabă cu gândul spre luna aprilie, chiar mai. Însă zăpadă dă semne de dispariție pe munții din județ, semn că sezonul de schi este pe închidere. Într-o escapadă de weekend în zona Borșa am descoperit brândușele, considerate vestitori ai primăverii, alături de ghiocei. Deja în Munții Rodnei aceste minunății ale naturii au început să iasă timid, iar în următoarele săptămâni toată zona va arăta superb. Noi le-am văzut în primul weekend al lunii martie, pe platoul care duce către Cascada Cailor din Borșa.
Brândușa de munte (Crocus Feuffelianus, Crocus vernus) este o plantă mică ce se dezvoltă din rădăcinile sub formă de bulbi. Aceste plante pitice înfloresc din martie și până în luna mai. Avem și legende legate de brândușe. La un moment dat se credea că brândușa de primăvară era comestibilă, iar cea de toamnă era toxică. Din petalele de brândușe se poate face dulceață.
Potrivit universdecopil.ro, „se spune că Sfântul Valentin, în perioada în care a fost închis în temnița a indrăgit pe fiica oarbă a unui gardian. Sfantul Valentin i-a trimis acestei fete o brândușă, puterile vindecătoare ale acesteia redându-i vederea fetei. Cel dintâi lucru pe care fata l-a văzut a fost brândușa și biletul trimis de Valentin pe care scria celebrele cuvinte: “Din partea Valentinului tău”.
„O altă legendă ne spune că Brândușa era fata cea mai mică a impăratului Florilor. Pe vremea aceea impărăția era amenințată de un zmeu. Acest zmeu cerea ca în fiecare an să fie sacrificat câte unul din bărbații din împărăție. Venind și vremea mărițișului, Brândușa s-a căsătorit cu un prinț pe care îl iubea nespus de mult. La doar o zi după ceremonia de căsătorie, a venit zmeul și l-a răpit pe prinț, ducându-l la castelul lui. Brândușa refuza să lase salvarea soțului ei pe mâna armatei tatălui ei și pornește ea singură în căutarea zmeului și a bărbatului ei. Intâlnind zmeul, aceasta il provoacă la luptă în săbii și paloșe, reușind până la urmă, după 7 zile și 7 nopti să îl ucidă pe acesta și să își salveze iubitul”, potrivit universdecopil.ro.
Dragoș HOJDA