- Publicitate -
Ad imageAd image

Autoutilitară încărcată cu 24.000 pachete cu țigări, descoperită la Sighetu Marmației

Ad imageAd image
Ad imageAd image

În data de 29 februarie, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației s-a declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.

”Astfel, în jurul orei 21.15, colegii noștri au oprit pentru control, pe un drum forestier de pe raza localității Sighetu Marmației, județul Maramureș, o autoutilitară marca Mitsubishi, fără număr de înmatriculare.

La volanul autovehiculului se afla un bărbat, cetățean român, de 39 de ani, cu domiciliul pe raza județului Maramureș.

În urma unui control efectuat asupra autoutilitarei, în compartimentul pentru marfă au fost descoperite mai multe colete cu țigări, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii autovehiculului cu țigări împreună cu șoferul la sediul Poliției de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii celor 48 de baxuri, s-a stabilit că acestea conțin 24.000 de pachete țigări, de diferite mărci, de provenință Duty-Free, în valoare de 280.000 de lei. Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoutilitara în valoare de aproximativ 6.000 lei a fost indisponibilizată în vederea continuării verificărilor”, informează ITPF Sighetu Marmației.

În cauză, se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru depistarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea la răspundere a acestora, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.

ZiarMM

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu