- Publicitate -
Ad imageAd image

A TRECUT DE SENAT – Vor să schimbe valabilitatea permiselor de conducere

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Senatorii au dat recent undă verde unei propuneri legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Potrivit acestui proiect de lege care a trecut de Senat, valabilitatea permiselor de conducere pentru AM, A1, A2, A, B, B1 și BE ar urma să crescă la 15 ani (10 ani este acum). Însă în cazul șoferilor care au trecut de 70 de ani valabilitatea permiselor de conducere va fi doar de 5 ani, în timp ce șoferii de peste 80 de ani vor fi obligați să își schimbe permisul de conducere la fiecare doi ani, indiferent de categorie.

Inițiatorii acestui proiect de lege spun că „ peste 2.942.200 de persoane deţin permise de conducere numai pentru vehicule categoria B, la care se mai pot adăuga persoane care au permise de conducere categorie de vehicule Bl, BE, A, AM, Al, A2, dar nu au permise de
conducere categorie de vehicule C, CE, CI, C1E,D, Dl, DE, DIE. Tariful pentru eliberarea permisului este în valoare de 89 de lei, iar tariful pentru controalele medicale în vederea întocmirii fişei medicale obligatoriij este între 150 şi 200 de lei, în funcţie de clinică. De asemenea, va trebui să faci fotografii, care te vor costa undeva în jur de 10 lei, în timp ce copiile documentelor solicitate de Direcţia Regim Permise de
Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) te vor costa aproximativ la fel. Astfel, prin creşterea valabilităţii administrative a permiselor de conducere din categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl şi BE de la 10 ani la 15 ani, fiecare din cei peste 3 milioane de posesori ar face o reducere a cheltuitelor ocazionate de reînnoire a permisului de conducere cuprinsă între 259 lei şi 309 lei.

Orice persoană care deţine un permis de conducere şi trebuie să-l reînnoiască este obligată să aloce mai multe zile pentru această activitate. Astfel, pentru efectuarea controalelor medicale în vederea întocmirii fişei medicale obligatorii sunt necesare 2-3 zile.
După ce ai completat fişa medicală, te programezi la Direcţia Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) pentru a depune dosarul cu documentele necesare reînnoirii permisului de conducere, iar după aceea mai pierzi o zi stând la coadă pentru a depune actele la sediul DRPCIV”, se arată în Expunerea de motive la acest proiect de lege.

Inițiativa legislativă merge acum la votul din Camera Deputaților, care este for decizional.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu