A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti… A fost pe acest pământ un om al cărui geniu creator a îngemănat arta plastică, sculptura, cu lirica, basmele și credințele populare, cu tradițiile și esența filosofiei omului de pe aceste meleaguri. El s-a numit Gheza Vida, sculptorul din Maramureș. Anul acesta se împlinesc 111 ani de la nașterea sa (28 februarie 1913).
A fost al optulea copil al familiei, dar, din păcate, singurul supraviețuitor dintre coconi. Fiind iubit și apreciat, talentul său a fost observat din vreme, el având șansa să fie susținut de mama sa, dar și de persoane mai influente care l-au remarcat, sprijinit și încurajat.
Viața sa a fost încărcată cu diverse momente anevoioase, atât datorită istoriei vremii, cât și datorită greutăților financiare ale familiei, însă, în ciuda tuturor dificultăților, Vida Gheza a „dat viață” unor obiecte de artă unice, deosebite, cu încărcătură simbolică profundă. Prin realizările sale artistice a reușit să imortalizeze momente importante din istoria locului, povești și simțămite profunde, oferind, de fapt, o continuitate existenței valorilor istorice și culturale românești. Liantul extraordinar pe care l-a utilizat a fost arta prin sculptură. Instrument de „esență tare”, folosit cu mare pricepere, a transmis mesaje puternice, strigăte de revoltă, dar și povești menite să vină în spijinul rezistenței sufletului uman.
Un sculptor apreciat atât în timpul vieții, cât și post-mortem, Geza Vida reprezintă o mândrie pentru băimăreni, dar nu numai. Lucrările sale, de o mare valoare artistică, sunt strâns legate de cultura lemnului, specifică zonei Maramureșului. Formele pe care le-a creat prin lucrările sale spun povești, mituri, basme și legende; ne trimit la o lume a imaginarului, a totemurilor. Citându-l pe criticul Raoul Șorban în cartea Vida, artist militant, autorul Gheorghe I Bodea scrie: „Atunci când stăpânește închipuirea unui șir de generații, mitul este și el un document. Vida a restituit povestirilor esența lor de realitate și a dat realității dimensiunile legendei. Și cum spiritul pătrunde în lucruri și rămâne în obiceiuri, soliile de odinioară își desfășoară îndemnul cuprins în versuri, cântece și datini… Vida are această intuiție a corespondenței dintre mit și cotidian… a identificării legendarului cu istoricul: temeiul acelui particular mod al artistului de a exprima în chip monumental vitalitatea… Dar Vida nu este creator apocrif de mituri. Culegător cu discernământ, toate izvoarele sculpturii sale se află în viața, în lumea și în istoria Maramureșului românesc.”
Una dintre poeziile populare românești care vorbește despre respectul omului față de natură, față de divinitate, față de forțele superioare lui, datorită cărora el supraviețuiește pe acest pământ, deschide simbolic expoziția de bază a Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș din Baia Mare.
„Voi, zânelor, voi măiestrelor, Irodeselor
Ajutați-mă să-l dobor fără să-l omor,
Să-l cioplesc fără să-l silesc
Că și eu ajuta-vă-voi.”
Această poezie, această rugă a omului, scoate în evidență dorința lui de a menține arborele viu, de a-i oferi o continuitate în această viață prin transformarea, și nu uciderea acestuia, într-o varietate de obiecte – cultura lemnului în Maramureș. Tot la fel, Gheza Vida a reușit să mențină vii mituri, legende, basme și povestiri, alături de momente de referință din istoria recentă, prin fiecare crestătură făcută în lemn și prin fiecare formă dată pietrei. Aflăm de la artist că: „Sărbătorile, arbori masivi și scorburoși, în care nu conteneam să-mi închipui, pe nervii scoarțelor, poveștile în care adormisem, legendele în care mă trezisem, viziunile care se nășteau în mine și nu știam către ce vacanțe de gorun mă mai cheamă… Am trăit în lumea basmelor încă din copilărie”. (Gheorghe I. Bodea, Vida Artist militant, editura Dacia, Cluj-Napoca 1980, p. 11). Omul nopții, Omul pădurilor, Omul apelor, Omul dintre focuri, Fata pădurii, Mârțolea, Vâlva minei, Priculiciul minei și alte figuri reprezentative pentru cultura populară maramureșeană au prins chip prin actul creator al lui Vida Gheza.
Sensibilitatea, dar și acuratețea și profunzimea trăirilor cu care sculptorul a surprins freamătul interior al unei întregi culturi este descris foarte frumos de criticul Raoul Șorban: „Vida înțelege credința țăranului în realitatea lumii închipuite ca realitate a unei idei ce relevă ușurința de a încorpora substanța imaginației într-o metaforă, datorită căreia se evidențiază sensul adevărului ascuns ori al unei semnificații camuflate.” (Raoul Șorban, Vida, editura Meridiane 1981, p. 70)
Desigur, departe de a avea pretenția de a ne apropia măcar de renumitul critic Raoul Șorba sau de datele oferite de istoricul Gheorghe I Bodea, articolul de față dorește să aducă, totuși, în atenția cititorului, o lucrare de referință a sculptorului Gheza Vida – Monumentul Țăranilor Martiri de la Moisei, care se află acum în patrimoniul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș din Baia Mare și înfrumusețează fațada Clădirii Pavilionare. Prezentarea de față se va concentra pe partea de simbolism al culturii tradiționale transpus cu mare finețe în acest ansamblu sculptural.
Cioplit inițial în lemn, în anul 1966, acest monument a fost creat pentru aducere aminte. Au fost timpuri grele, ani de război, cel de-al Doilea Mondial, în care oameni nevinovați, simpli, fii, tați ori frați au fost împușcați mortal într-un masacru care a avut loc la Moisei, județul Maramureș. Multe cărți ne vorbesc despre ziua de 14 octombrie 1944 când 31 de țărani români din Transilvania de Nord au fost bănuiți că i-au sprijinit pe partizani, fapt pentru care au fost împușcați. Dintre ei, 29 au murit pe loc, unul a fost grav rănit și a înnebunit, iar unul a supraviețuit . Pentru ca acest moment să nu fie dat uitării și pentru a reprezenta un strigăt al sufletelor, marele artist Vida a realizat un monument.
Cu siguranță cele mai juste informații despre simbolismul acestuia le aflăm de la însuși autorul lui care ne spune ce reprezintă personajele alese de el pentru a reda suferința, credința, curajul, dar și înțelepciunea unui popor. Preambulul articolului face referire la o legătură strânsă a omului tradițional cu natura și tot la fel a artistului cu cultura populară. Astfel, având cunoștințe vaste despre mituri, legende sau personaje fantastice, Geza Vida a ales să „construiască” Monumentul Țăranilor Martiri de la Moisei pornind de la semnificația figurilor sculptate și de la simbolismul solar. În amplasamentul inițial de la Moisei, acest monument, compus din 12 statui, a fost gândit având o dispunere circulară, făcând astfel referire direct la cultul solar, la ciclicitate, dar și la unitate și legături inter și trans-generaționale. „În determinarea complexului monumental în formă de cerc am plecat de la cultul soarelui. Forma de cerc, cu 12 raze, în care sunt așezate statuile, simbolizează, în concepția mea, cele 12 luni ale anului; și le-am gândit așa pentru că maramureșenii sau cei ce trec pe aici, pe la noi, să își amintească în fiecare lună din an și în fiecare zi din lună de cele petrecute la Moisei.”
Mai departe, aflăm tot de la Vida Gheza că pentru acest monument „Modelele sunt măștile. Măștile vechi maramureșene. Expresive. Care redau expresia esențială… (…) Am ajuns la concluzia, spune sculptorul, că acele coloane să simbolizeze personaje din basmele maramureșene, care i-au sprijinit pe patrioți. Astfel, pe un stâlp apare Omul Pădurii – care le-a dat ascunziș în codru; Omul Nopții – care le-a adus știrile; Omul Apelor – care le-a dat apă de la izvor; Foca sau Omul dintre Focuri – care i-a aprovizionat cu arme. Am mai introdus în acele coloane și omul care strigă în gura mare cele petrecute la Moisei în toamna lui ’44, ceea ce pe la noi, prin Maramureș, se cheamă horitor, sau Omul care horește. Între stâlpii-mască întâlnim și doi tineri care stau de priveghi. În sfârșit, restul figurilor sunt inspirate după măștile populare, simbolizând, exprimând fiecare în parte și toate la un loc lupta dintre viață și moarte.”
Iată, un monument cu profunde semnificații și adânci rădăcini în folclorul românesc, realizat prin alăturarea unor mari atuuri personale: talent, trudă, dedicare, devine un liant între cultura populară, istorie, artă, dar și o dovadă a dăinuirii spiritului uman.
Tocmai pentru a-și continua mesajul și pentru a fi martor al vremurilor ce au fost și or să vină, monumentul a fost refăcut, dar, de această dată, din piatră, înlocuind monumentul din lemn. Această lucrare a fost dezvelită la 13 februarie 1972, păstrând același amplasament ca și lucrarea realizată în lemn, iar sculptura inițială, a fost relocată la Baia Mare, ea făcând și astăzi parte din patrimoniul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.
La dorința autorului și cu acordul acestuia, așezarea statuilor s-a realizat, în acest nou amplasament, linear, fiecare statuie fiind fixată pe un soclu din piatră. Cu toate că ideea cultului solar nu mai este reprezentată circular ca la Moisei, monumentul statuar continuă să transmită aceeași complexitate a mesajului.
Desigur, o analiză semiotică asupra acestei lucrări de artă ar fi greu de cuprins într-un scurt articol, însă o descriere cu mult mai amânunțită o găsim în cele două lucrări la care am făcut referire (Raoul Șorban, Vida, Editura Meridiane, București, 1981 și Gheorghe I. Bodea, Vida, artist militant, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980).
Vasta și valoroasa operă înfăptuită de maestrul Vida se află în patrimoniul a numeroase muzee din țară, dar și din străinătate, opera sa fiind încununată cu numeroase premii și distincții: Premiul de Stat (1953), titlul de Maestru Emerit al Artei (1957), Artist al Poporului (1964), Steaua Republicii (1978). În 1974 Gheza Vida a fost ales membru al Academiei Române, cel mai înalt for științific și cultural al țării.
Suntem onorați că marele artist a ales Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș pentru acest monument și considerăm că vine într-o completare firească a patrimoniului cultural muzeal. Vă invităm să vă opriți măcar un moment din tumultul existenței proprii și să reflectați în fața imensității vieții, având ca mijloc de transfer înspre o mitologie a firii, frumoasa lucrare semnată Gheza Vida.
Alexandra Lazăr – Muzeograf, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.