Președintele PNL Maramureș și președintele Consiliului Județean, Ionel Bogdan, spune că liberalii au făcut în ultimii trei ani investiții de 300 milioane de euro în județ. Acesta spune că în luna martie vor veni alți 300 milioane euro în Maramureș.
Ionel Bogdan a ținut să enumere principalele proiecte implementate în județ.
”Ce a făcut în ultimii trei ani PNL pentru Maramureș? Investiții de peste 300 de milioane de euro! În martie vin încă 300 de milioane de euro! Anul acesta, doar din contractele de finanțare, depășim 1 miliard de euro! În total avem în lucru astăzi, în diferite stadii, investiții de peste 2 miliarde de euro!
Prioritatea mea este administrația și să fac bine oamenilor. Sunt și lider politic, pentru că fără susținere la nivel înalt, fără sprijin parlamentar, fără uși deschise în ministere nu aș putea dezvolta Maramureșul. O parte dintre voi nu tolerați politicul. Vă înțeleg, cunosc răul pe care l-au făcut mulți politicieni. Împreună cu colegii mei liberali, profesioniști, corecți, demni, am făcut echipă în 2020, hotărâți să punem pe roate Maramureșul. Asta facem! Concret, proiect cu proiect, investiție cu investiție, pe cifre reale, nu pe povești social – democrate.
Despre proiectele majore pe care le derulăm, despre problemele comunităților noastre și despre alegerile locale am vorbit cu colegii mei, reprezentanți din 18 organizații liberale, la întâlnirea din Sighetu Marmației. Am demarat cel mai important proiect de infrastructură mare din ultimele decenii, care va contribui major la dezvoltarea economică: Podul transfrontalier peste Tisa din zona Teplița, Sighetu Marmației: peste 147 milioane de lei.
Avem în lucru 7 parcuri industriale! În Baia Sprie, Șomcuta Mare, Fărcașa, Târgu Lăpuș, Bogdan Vodă, Giulești și Mireșu Mare. Patru dintre ele au finanțare asigurată, Baia Sprie este deja în evaluarea ofertelor pentru execuție și, în curând, intrăm în licitație cu cele din Șomcuta, Târgu Lăpuș și Fărcașa. Vom asigura astfel între 3000 și 5000 de locuri de muncă bine plătite pentru maramureșeni! Construim Campusul pentru învățământul DUAL, 28 de milioane de euro. Până în 2030, peste 1000 de elevi și studenți vor beneficia de spații de cazare, spații pentru sport și recreere, laboratoare de specialitate și infrastructură educațională modernă.
Dezvoltarea rețelelor de gaz din județ, 175 de milioane de lei. Realizarea Stației Electrice 110/20kV pentru mărirea capacității de distribuție a energiei electrice din zona Valea Vișeului și Valea Izei, 28 de milioane de lei. Începem luna viitoare activitatea la Althera, singurul centru public din țară de terapii alternative pentru copiii cu nevoi speciale, în valoare de 3,35 milioane de euro!
Avem 1 miliard de euro doar pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii rutiere la nivelul județului! Lucrăm intens pentru Drumurile Expres Baia Mare – Satu Mare și Baia Mare – Jibou – Dej și centurile ocolitoare pentru Baia Mare și Sighetu Marmației. Modernizăm 200 de km de drum județean prin MARA-NORD, care a primit deja finanțare prin POR: 125 de milioane de euro! Avem un portofoliu consistent de proiecte, în valoare de 2 miliarde de euro. Peste 80 de proiecte, aflate în diferite stadii: unele în execuție, altele în faza de obținere a documentelor necesare implementării.
În iunie finalizăm noul terminal de pasageri al Aeroportului Internațional Maramureș. Avem aici trei proiecte în derulare, aproape 60 de milioane de euro. Axa de finanțare era deschisă din 2017, nu eram eu președinte atunci. N-au fost în stare cei dinainte să depună proiectele astea! Înaintea mea, județul Maramureș a absorbit sub 100 de milioane de euro, de când există fonduri europene, din 2007! Știți câte proiecte au fost depuse în mandatul dinainte? Vreo 10, în valoare de 29,5 milioane de euro. Știți cât s-a accesat efectiv? 7,5 milioane de euro. Asta ca să discutăm pe cifre, nu pe povești!
Investim în sănătatea maramureșenilor!
Reabilităm și modernizăm Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, 3,8 milioane de lei din bugetul județean. Am instalat un parc fotovoltaic aici. Facem economie de 2 milioane de lei/an. Investiția a fost de 7,95 milioane lei, din fonduri europene. Am refăcut infrastructura electrică și de fluide medicale aici, 10 milioane de lei.
Avem în implementare reabilitarea și dotarea integrală a ambulatorului Spitalului județean cu peste 4 milioane de euro. Cel mai mare proiect pe sănătate este noul corp de aici, în care vom înființa un bloc operator, un laborator ultramodern, parcări subterane, Heliport și noul UPU. Acest proiect este cel mai mare și ambițios pe sănătate, valoarea fiind de 100 de milioane de euro!
La Spitalul de Boli Infecțioase construim un corp nou în care vom înființa ambulatoriu printr-un proiect de 3,5 milioane de euro. Tot patrimoniul Consiliului Județean, uitat în ultimii 30 de ani, este în diverse stadii de reabilitare! Spre exemplu: Castelul Teleki, Muzeul de Istorie și Muzeul de Etnografie din Baia Mare, Palatul Administrativ, școlile speciale. Și avem numeroase alte investiții pe care le-am prezentat sau urmează.
Am ajutat toate primăriile, indiferent de culoare politică, oportunități au avut toți. Asta înseamnă administrație liberală în Maramureș! Felicit toți aleșii locali, județeni, parlamentari liberali pentru ceea ce facem împreună pentru comunitate! Le mulțumesc tuturor colegilor mei și le urez succes în alegeri, fiecare poate conta pe mine. Împreună suntem cea mai puternică echipă pentru Maramureș! Echipa PNL Maramureș”, a declarat Ionel Bogdan.
ZiarMM