- Publicitate -
Ad imageAd image

BORȘA – Și-a pus Direcția Copilului în cap după ce s-a pozat pe net la volan cu bebelușul în brațe

Ad imageAd image

Prostia se plătește. A aflat asta o șoferiță din Borșa, care a crezut că a dat lovitura după ce s-a postat pe rețelele de socializare conducând mașina în timp ce ține bebelușul în brațe. Probabil acum a aflat că acest lucru este interzis.

„Polițiștii din Borșa s-au sesizat în urma apariției în mediul on line al unui clip video în care apare o conducătoare auto în timp ce conduce un autoturism cu un bebeluș în brațe.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat conducătoarea auto ca fiind o tânără de 25 de ani, din Borșa. Aceasta nu ar fi avut fixată centura de siguranță și și-ar fi transportat fiul de 9 luni în brațe, pe scaunul șoferului fără a fi fixat și prins cu ajutorul dispozitivelor obligatorii de fixare în scaune pentru copii omologate. Conducătoarea auto a fost sancționată contravenţional conform art. 36, alin. 1, din OUG 195/2002, cu amendă în valoare de 825 de lei.

În cauză, urmează sa fie sesizată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru efectuarea de verificări”, arată IPJ Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu