- Publicitate -
Ad imageAd image

Ciucă: Alegeri europarlamentare şi locale comasate

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Alegerile europarlamentare vor fi comasate cu cele locale şi vor avea loc în iunie, iar PSD şi PNL vor merge pe liste comune la alegerile europarlamentare şi separat la alegerile locale, a anunţat, miercuri, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului, informează AGERPRES.

„Decizia coaliţiei este de a comasa cele două runde de alegeri… Această decizie a urmat unui proces prin care fiecare dintre noi am consultat birourile de conducere politică ale partidelor, ne-am reunit apoi în coaliţie şi suntem prezenţi pentru a prezenta această decizie finală, care, dincolo de comasare, prevede ca la nivelul alegerilor locale fiecare partid să candideze prin forţe proprii iar pentru alegerile europarlamentare să existe o listă comună”, a declarat Ciucă la Palatul Parlamentului.

Potrivit lui Ciucă, această decizie „a presupus de la sine asumarea responsabilităţii politice” şi ţine cont de interesul cetăţenilor.

„A fost o decizie care a presupus de la sine asumarea responsabilităţii politice, responsabilitate politică ce vizează stabilitatea ţării, ce vizează coerenţa actului de guvernare şi, desigur, ţine cont de interesul cetăţenilor României şi de contextul de securitate, pentru că din toate discuţiile pe care le-am avut, românii îşi doresc stabilitate, îşi doresc linişte, îşi doresc să-şi vadă de viaţa de zi cu zi şi în felul acesta cred că este absolut necesar ca, în anumite momente, partidele politice să dea dovadă de un minim sacrificiu de orgoliu pentru tot ceea ce înseamnă interesul românilor şi stabilitatea ţării”, a adăugat Nicolae Ciucă.

El a explicat că de la sfârşitul anului 2021, această coaliţie şi-a asumat guvernarea, „reuşind să treacă printr-o serie de crize succesive şi suprapuse şi să deruleze programul de guvernare”.

„Trebuie să scoatem în evidenţă faptul că începând de la finele anului 2021, România a reuşit să realizeze cea mai mare absorbţie de fonduri europene, peste 95%. De asemenea, România a reuşit să realizeze, datorită acestei stabilităţi, atracţia interesului investitorilor străini şi să dobândim cele mai mari valori, cele mai mari sume ale investiţiilor străine directe în România. De asemenea, este pentru prima dată când, pe timpul acestei guvernări, România are o creştere economică reală bazată pe investiţii”, a mai spus Ciucă.

Şeful PNL a subliniat că nu trebuie fragilizată stabilitatea ţării.

„De aceea, considerăm că prin această asumare responsabilă pentru stabilitatea şi coerenţa actului de guvernare, în această perioadă, nu ne putem permite să fragilizăm tot ceea ce ţine de stabilitatea ţării, pentru micile orgolii politice, care să fractureze tot ceea ce ţine de îndeplinirea obiectivelor pe care ni le-am asumat în faţa românilor. În acest sens, PNL, în şedinţa Biroului Politic Naţional de astăzi, a mandatat executivul partidului să discute în coaliţie şi să agreeze această formare de comasare a alegerilor europarlamentare cu listă comună şi a alegerilor locale prin forţe proprii la nivelul fiecărei filiale”, a mai declarat liderul PNL.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu