Dacă pe străzile principale ale orașului lucrurile nu sunt atât de grave, pe aleile dintre blocuri șoferii reclamă gropile care există. Un astfel de caz este în zona blocului 13 de pe strada Victor Babeș din Baia Mare. Aici există gropi care se măresc de la o zi la alta, spre nemulțumirea celor care locuiesc în zonă și care așteaptă o rezolvare de la primărie.
Sunt băimăreni care reclamă aceleași probleme pe aleile dintre blocuri din zona Canal 7: „Ne rupem mașinile când intrăm și când ieșim din parcare, dar pe aleșii noștri locali nu îi interesează”. Tot în zona cartierului Săsar băimărenii reclamă boschetarii de la RFN, deloc puțini și care cerșesc și dorm pe stradă.
În general aleile dintre blocuri au probleme când vine vorba de carosabil. Pietonii nu au pe unde umbla din cauza mașinilor parcate și de aici pericolele care există.
Dragoș HOJDA