La nivelul județului Maramureș anul trecut au fost înregistrate un număr total de 171.395 de apeluri la numărul unic de apeluri de urgență 112. Din totalul acestor apeluri, 46,02% (78.878) au fost apeluri non-urgențe, în timp ce apeluri urgențe au fost 53,98%, adică 92.517 apeluri.
Cele mai multe dintre apeluri au fost transferate către Ambulanță (66.098), urmate de Poliție (37.298), ISU-SMURD – 29.101 și Jandarmerie – 8705. Către alte instituții au fost 1784 de apeluri de urgență.
La nivel național au fost anul trecut un total de 10.489.979 de apeluri la 112, mai bine de jumătate din acestea fiind non-urgente (57,34%).
Dragoș HOJDA