Jandarmii maramureșeni au ajutat azi, 6 februarie, două femei aflate într-un autoturism implicat într-un eveniment rutier. În timp ce se deplasau pe drumul județean DJ 183 spre executarea unei misiuni în zona Firiza, doi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș au observat o mașină ieșită în decor.
„Au oprit imediat pentru a verifica ce s-a întâmplat și pentru a acorda ajutor persoanelor aflate în interiorul acesteia. În mașină se aflau două femei, mamă și fiică cu vârste de 28 și 60 de ani. Mama, pasageră pe scaunul din dreapta, era în imposibilitatea de a ieși din mașină deoarece portiera era blocată de copacul lângă care derapase mașina. Deși poate părea paradoxal, am putea spune că acesta a fost un noroc, întrucât mașina se oprise pe marginea unei prăpăstii. Colegii noștri au intrat în mașină și au ajutat-o pe femeie să iasă pe ușa șoferului. Foarte speriată, dar fără să fie rănită, femeia le-a mulțumit jandarmilor pentru gestul lor.
Fiica femeii, conducatoarea autoturismului, le-a relatat jandarmilor că din cauza stratului gros de polei care se depusese pe carosabil, mașina a derapat și a ieșit în decor. Recomandăm tuturor cetățenilor care intenționează să parcurgă un anumit traseu, să verifice starea vremii și condițiile meteorologice din zonele în care se deplasează și să se asigure că au echipamentul și pregătirea necesare pentru a parcurge zonele propuse. Jandarmii maramureșeni sunt la datorie și rămân aproape de cetățeni pentru a le oferi sprijin ori de câte ori este nevoie”, arată Jandarmeria Maramureș.
Dragoș HOJDA