Continuă construcția de biserici în Maramureș. De data aceasta Episcopia Maramureșului și Sătmarului a anunțat construcția unei noi biserici în localitatea Lăschia din Protopopiatul Lăpuș. În weekend, preacuviosul părinte arhimandrit Dr. Casian Filip, vicar administrativ, a slujit la Parohia Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea mai sus amintită.
„Biserica din localitatea Lăschia este considerată monument istoric de secol XIX, fiind construită din lemn pe temelie de piatră şi are hramul „Naşterea Maicii Domnului”. Sfinţită în anul 1861, biserica a fost apreciată la începutul secolului al XX-lea drept „cea mai frumoasă şi cea mai mare biserică din împrejurimi”. Lucrările pentru noua biserică au început în anul 1856 când, sub coordonarea protopopului Gregoriu Ciocaş, care îndeplinea şi funcţia de administrator al parohiei Lăschia, s-au adunat materialele necesare. Tradiţia locului vorbeşte despre existenţa unei mănăstiri în satul Lăschia despre care se ştie că până în 1861 a slujit ca biserică de mir, iar după construcţia noii biserici a fost demolată, păstrându-se prestolul în apropierea noii biserici.
Pictura interioară a fost executată în anul 1870 de către meşterul Paul Veiszu din Baia Mare, aşa cum reiese din inscripţia aflată pe peretele care desparte încăperea bărbaţilor de cea a femeilor. Împreună cu comunitatea din Lăschia s-a hotărât hramul „Duminica Sfinților Români” în cinstea celor 45 de eroi din Lăschia căzuți în Primul și al Doilea Război Mondial. Proiectul este realizat de domnul arhitect Dorel Cordoș. Au fost luate elemente din vechea biserică, pridvor și câteva elemente din arhitectură, biserica va fi de zid, iar piatra de temelie a fost pusă la data de 10 iunie 2023. Credincioșii parohiei din Lăschia sunt păstoriți de părintele Mădălin Bontoș și numără în jur de 500 de suflete”, precizează Episcopia Maramureșului și Sătmarului.
FOTO Episcopia Maramureșului și Sătmarului/facebook
Dragoș HOJDA