Zilele trecute, la Spitalul Județean Baia Mare au avut loc trei intervenții în premieră în laboratorul de angiografie, de care au beneficiet trei paciente.
Practic, ele au avut parte de o intervenție minim invazivă prin înlocuirea valvei aortice.
”În data de 16 ianuarie, miercurea trecută, au avut loc trei intervenții speciale, în premieră, în spitalul nostru și în oricare alt spital județean. A fost vorba de trei paciente care au suferit această intervenție minim invazivă și mă refer la înlocuirea valvei aortice.
Aceste intervenții au fost suportate printr-un program național, fiecare dintre ele ridicându-se la o valoare de aproximativ 20.000 euro. Am reușit prin performanța echipei de medici să inițiem o procedură pe care noi nu am mai făcut-o până acum”, a declarat George Alexandru Oros, managerul Spitalului Județean Baia Mare.
Călin Pop, șeful secției de Cardiologie, speră ca tot mai mulți pacienți să beneficieze de asemenea proceduri.
”Suntem foarte bucuroși că am reușit să facem în colectivul nostru asemenea procedură, care a început prin anii 2000, din anii 2010 s-a generalizat în toate țările avansate din punct de vedere medical. Este o procedură minim invazivă care asigură un confort bun pacienților, le evită intervenția chirurgicală, le asigură un prognostic aproape egal cu cel al unei operații.
Colegii mei trebuie felicitați, sunt performanțele lor individuale, care sunt rezultatul muncii și pregătirii pe care le desfășoară de atâția ani, dar trebuie subliniat încă o dată că asemenea proceduri nu se pot desfășura decât în locuri, în spitale foarte bine dotate din punct de vedere tehnic, cu echipele necesare pe toate domeniile amintite. Sperăm să continuăm ceea ce s-a început și cât mai mulți pacienți să beneficieze de asemenea proceduri”, a punctat Călin Pop.
Intervențiile au fost realizate de medicii Ioan Ferenț și Dan Filip. Alte detalii în video de mai jos.
Vlad HERMAN