- Publicitate -
Ad imageAd image

Radu Trufan, vicepreședinte CJ: ”Avem datoria de a conserva patrimoniul UNESCO din Maramureș”

Ad imageAd image

Joi, în Sala ”Bogdan Vodă” a Consiliului Județean Maramureș, a avut loc prima întâlnire din acest an a membrilor implicați în protejarea bisericilor din lemn care fac parte din patrimoniul UNESCO din Maramureş. Consiliul Județean a fost reprezentat de vicepreședintele Radu Trufan, precum și de arhitectul șef, George Lazăr.

Totodată, la discuții au participat și părintele Virgil Jicărean, reprezentant al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dar și preoți care slujesc în frumoasele biserici din lemn. De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai Institutului Național al Patrimoniului, ai Direcției Județene pentru Cultură Maramureș, membrii Comitetului UNESCO pentru monumentele istorice din județul Maramureș, primari și viceprimari, mândri de aceste bijuterii aflate pe raza unităților administrativ-teritoriale.

„Ne dorim să vă sprijinim pentru a interveni astfel încât patrimoniul UNESCO din județul Maramureș să poată remedia la timp unele sincope în acest domeniu. Consolidarea lor nu ar trebui să se facă doar atunci când situația o impune de urgență. Avem exemple concrete în care aceste minunate capodopere reprezentative pentru județul nostru au fost restaurate. Este adevărat că procedurile pentru accesarea fondurilor europene sunt complexe și de durată.

Cu siguranță, având un plan bine stabilit din timp, putem face treptat pași în această privință. Avem posibilitatea să păstrăm aceste biserici din lemn atât de valoroase din județul nostru intacte. Este un patrimoniu pe care l-am moștenit, și avem datoria să-l transmitem generațiilor viitoare în condiții optime pentru a ne bucura de el în timp”, a subliniat Radu Trufan.

Preoții au solicitat sprijin pentru ca patrimoniul UNESCO să fie corespunzător semnalizat, astfel încât turiștii care ajung în Maramureș să poată ajunge cu ușurință la acestea. De asemenea, au cerut amenajarea unor parcări corespunzătoare și asigurarea măsurilor necesare pentru intervenții în caz de incendii.

Un alt aspect important este intervenția pentru restaurarea crucilor din cimitirele aflate în imediata apropiere a bisericilor UNESCO. Toți cei prezenți la această întâlnire au decis să întocmească un plan, astfel încât intervențiile să fie făcute în funcție de prioritățile care se impun.

ZiarMM

TAGGED:
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu