Consilierul local Gheorghe Bărbuș (PNL) consideră că problema pungilor de sărăcie din Baia Mare, în special situația de pe Craica și Pirită, trebuie dezvoltată și rezolvată în Consiliul Local.
”E o problemă care trebuie dezvoltată și rezolvată în Consiliul Local. Noi, PNL-ul nu am avut putere, n-am putut să facem nimic. Oamenii au cerut, dar n-am avut putere”, a precizat Bărbuș.
Despre proiectele de infrastructură, consilierul local afirmă că există puține proiecte care au fost incluse de municipalitate pentru 2024: ”au băgat foarte puține de infrastructură pentru Baia Mare, acum o să vedem situația, că avem ședință, dar deocamdată sunt puține”.
Despre dezvoltarea Centrului Vechi, Gheorghe Bărbuș s-a rezumat la clădirea Casa Iancu de Hunedoara, care ar urma să fie reabilitatp în urma unor propuneri ale consilierilor liberali.
”Din partea consilierilor PNL au fost propuneri pentru casa Iancu de Hunedoara, care se reabilitează, este proiect. Sunt mai multe chestii care ar trebui schimbate în Centrul Vechi”, a mai menționat Bărbuș.
Vlad HERMAN