Marți, 6 februarie 2024 la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, primarul orașului Dragomirești, Vasile Țiplea a semnat un contract de finanțare pentru asfaltarea a 8,6 km de strazi. Valoarea totală a investitiei este 10,7 milioane de lei, din care 1,53 milioane lei vor fi alocați de la bugetul local al Orașului Dragomirești, iar 9,17 milioane de lei sunt finantați prin programul guvernamental ,,Anghel Saligny „.
Primarul Vasile Țiplea a avut o întâlnire la Palatul Parlamentului și cu deputatul PSD Gabriel Zetea care a susținut încă de la început acest proiect, așa cum a susținut toate proiectele de finanțare ale județului Maramureș.
”Primarii harnici sunt cei care continuă să muncească zi de zi pentru comunitatea care i-a creditat cu încrederea și un astfel de prim-gospodar este Vasile Țiplea care reprezintă Primăria Dragomirești din Maramureș. L-am asigur pe primarul Vasile Țiplea că voi continua să fiu alături de toate proiectele orașului Dragomirești și mi-am reafirmat sprijinul pentru realizarea unui alt proiect de dezvoltare, respectiv reconstrucția bazei de tratament cu ape sulfuroase din frumoasa localitate de pe Valea Izei”, a declarat Gabriel Zetea, chestor al Camerei Deputaților.