Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, la nivel național, 7.935 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 20.012.571 de lei.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 310 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 401 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 129 în Spania, 236 în Italia, 15 în Franța, 8 în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 27 de cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 7 în Franța, 4 în Marea Britanie, 6 în Spania și unul în Germania, au decedat.
Grupul de Comunicare Strategică: ”Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.”
Până la data de 4 aprilie 2020, au fost raportate 517.443 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.
ZiarMaramures.ro