La sfârșitul lunii ianuarie se împlinesc 22 de ani de la catastrofa cu cianură produsă de cedarea iazului de decantare a fostei companii Aurul. Apa cu cianură a ajuns în râul Lăpuş, apoi în Tisa şi în Dunăre. Cianura, practic, a ucis toate vietăţile din acele ape. A fost cea mai mare catastrofă ecologică din Europa, după cea de la Cernobîl.
Oare azi, după mai bine de două decenii de la această catastrofă, care este situaţia minelor dezafectate, a iazurilor de decantare? Putem vorbi de siguranţă, sau doar ne ascundem după falsul adăpost al nepăsării?
Din păcate, cu tiţii cunoaştem răspunsurile la aceste întrebări retorice. În anii care au trecut, am fost martori şi la alte accidente ecologice asemănătoare, cei drept, nu atât de pronunţate sau intens mediatizate, precum accidentul ecologic de la Aurum, din anul 2000. Minele şi iazurile de decantare au rămas în continuare veritabile bombe ecologice amorsate, care pot produce oricând o nouă catasrofă ecologică de proporţii.
„Ne amintim de catastrofa petrecută în urmă cu mai bine de două decenii, pentru că, bineînțeles, a fost cea mai mediatizată. Dar, din păcate, și în zilele noastre se întâmplă accidente și catastrofe de acest gen. E de ajuns sa ne gândim la accidentele din anii precedenți de la Băiuț şi Băița, când apa contaminată din galeriile fostelor mine a ajuns la suprafață într-un volum mare, și nu s-a mai putut curăța” – a declarat deputatul independent Apjok Norbert, vis-a-vis de regretabila aniversare.
Şi totuşi, ce putem face? Nu atât noi, oamenii de rând, cât autorităţile, ministerele, guvernul, cei însărcinaţi cu managementul acestor foste domenii miniere, pentru a preîntâmpina un nou accident. Studiile realizate în ultimii ani ne arată clar, că situaţia nu este de loc liniştitoare, locuitorii din preajma acelor zone sunt în permanenţă într-un real pericol, în ceea ce priveşte sănătatea şi chiar viaţa lor.
Pentru a demonstra acest lucru, vă voi da câteva repere, pe baza unui studiu realizat recent, în perioada septembrie-noiembrie 2021, de către renumitul cercetător, inventator şi biofizician, dr. Hantz Péter, care a analizat din punct de vedere microbiologic şi al ecosistemului apa şi nămolul din râurile adiacente minelor dezafectate. De exemplu, probele luate din apa râului Ilba, în zona podului de la drumul judeţean, au arătat prezenţa zincului într-o cantitate de 240 de ori, a plumbului de 3 ori, a nichelului de 5 ori, a cobaltului de 9 ori, a aluminiului de 35 de ori mai mare decât limita admisă. Nămolul din acea zonă conţine zinc într-o cantitate de 8 ori, cupru de 2 ori mai mare, decât este permis. La fel de gravă este situaţia şi la Băiţa, unde probele luate din zona podului Căpâlna au arătat o prezenţă a zincului de 77 de ori, a nichelului de 2,5 ori mai mare, decât concentraţia maximă admisă. Situaţia nu este cu mult mai bună nici în zona de vărsare a râului în Someş. De asemenea, la Băiuţ, conform studiului, ajung în râul Lăpuş cantităţi imense de substanţe toxice: zinc – de aproape 400 de ori, plumb de mai mult de 2,5 ori, nichel de aproape 25 de ori, cupru de 17 ori, cobalt de aproape 12 ori, cadmiu de 22 de ori, arsen mai mult de 13 ori, aluminiu de 100 de ori limita admisă.
„Zilele trecute am vizitat aceste locuri, iazul de la Bozînta, gurile galeriilor din Băiuţ şi Băița, am discutat cu specialiști în domeniu, cu scopul de a mă documenta în legătură cu situaţia actuală. În urma acestor demersuri, am ajuns la concluzia că suntem în faţa unui pericol iminent, practic în orice moment se pot întâmpla accidente ecologice în aceste locuri. La Băița, de exemplu, doi muncitori pun în apa de mină var cu lopata, pentru a crește nivelul ph-ului, pe când staţia de epurare a apei stă nefolosită de ani de zile, întrucât nu sunt fonduri pentru a o pune în funcțiune” – a punctat Apjok.
La întrebarea: ce puteţi face în acest sens dumneavoastră, ca deputat?, Apjok Norbert a răspuns:
„Pornind de la cele văzute la faţa locului şi de la cele învățate de la specialiştii în domeniu, am să mă adresez ministerelor de resort, să-mi răspundă concret şi punctual(!), vis-a-vis de situaţia din teren, ce măsuri vor întrepinde. Populaţia trebuie să știe, dacă există vreun plan de acțiune, în cazul nefericit în care aceste veritabile bombe ecologice explodează.”
Aşadar, soluţii, sau cel puţin voinţa de a găsi soluţii există. Să sperăm, că în viitorul cât mai apropiat chiar vom vedea efectele benefice ale acestor demersuri, iar autorităţile nu vor arunca vina unul în curtea altuia.
„Încă nu este prea târziu petru a pune la dispoziţia celor însărcinaţi cu ecologizarea minelor din Maramureş fonduri suficiente pentru a-şi exercita sarcinile cu profesionalism, la standardele cerute de Uniunea Europeană, şi într-adevăr în folosul comunităţii” – a conchis deputatul.
