Au reînceput concertele în centrul vechi al Băii Mari. Dacă zilele trecute am avut două concerte susținute de cei de la Direcția 5, iată că în 4, respectiv 5 iunie îi vom vedea live pe cei de la Vunk, care aniversează 25 de ani de carieră. Artiștii vor încânta publicul băimărean unde altundeva decât în Grădina de Vară La Tour Baia Mare.
De 25 de ani pe scena din România, VUNK este trupa inovației în rock-ul românesc. Primul videoclip 3D, primul concert multimedia, primul afiș exclusiv din GIF-uri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Single-uri precum Pleacă (Hit Gold), Vreau o țară ca afară (hit popular, devenit slogan național), Așa și sau Numai la doi au ocupat primul loc în topurile radio de-a lungul anilor, timp de mai multe săptămâni. În 2018, formația VUNK a devenit protagonista primului documentar al unui artist român – Jur să spun adevărul. Folosind tehnologia, show-urile spectaculoase și cântecele cu mesaj profund, VUNK își continuă viziunea de a conecta oamenii și de a le aduce bucurie, încredere și speranță.
Prețul unui bilet este de 85 de lei.
Dragoș HOJDA