Incident mai puțin obișnuit la începutul acestei săptămani în județul Sălaj. Luni, 23 ianuarie, polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Nușfalău au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj prin S.N.U.A.U. 112, de la un bărbat din Zalău, că, în timp ce conducea pe DN 19/B, pe direcția Marca – Șimleu Silvaniei, o autospecială aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Sălaj, în momentul în care a oprit într-o intersecție, o persoană necunoscută a lovit cu pumnii și picioarele autospeciala, distrugând oglinda retrovizoare și parbrizul acesteia.
„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din Nușfalău au identificat cu operativitate persoana bănuită de comiterea faptei, ca fiind un bărbat de 35 de ani, din localitatea sălăjeană Nușfalău. Acesta mai este cercetat de polițiștii din Nușfalău încă în trei dosare penale, tot pentru comiterea infracțiunilor de distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și pentru amenințare.
Polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Nușfalău au întocmit dosar penal în cauză și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice”, precizează IPJ Sălaj.
Dragoș HOJDA