- Publicitate -
Ad imageAd image

10 recomandări despre cum să te protejezi de fraudele din online

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Inspectoratul General al Poliției Romane vine cu nu mai puțin de 10 recomandări pentru a se proteja maramureșenii de fraudele pe internet. Nu puține sunt situațiile în care comanzi pe internet un produs și primești în schimb altceva sau, și mai grav, nu mai primești nimic, deși ai achitat suma de bani cerută.

„În primul rand, evită să accesezi link-uri, primite pe mail sau prin alte aplicaţii de comunicare (SMS, WhatsApp, Telegram etc.), în special din surse necunoscute şi nu completa datele tale personale sau bancare pe acestea. Dacă ai suspiciuni cu privire la legitimitatea unei oferte primite, evită să accesezi materialele respective. De cele mai multe ori, este vorba despre oferte false, unele prezentate prea frumos ca să fie adevărate, Nu da click atunci când ai fost etichetat într-o postare din social media care îţi promite câştiguri mari, cu siguranţă este vorba despre o înşelătorie. Fii atent la mesajele care par să vină din partea băncilor! Băncile nu solicită niciodată date confidenţiale cum ar fi datele cardurilor, parole de acces, coduri PIN, nici telefonic, nici prin SMS, nici prin e-mail şi nici prin completarea acestora pe website, citeşte cu atenţie înainte de a deschide orice mesaj sau un fişier de la banca ta sau alte persoane/instituţii şi, dacă ai suspiciuni, contactează banca pentru verificare, pe alt canal decât cel prin care ai primit mesajul. Mesajele false conţin, de multe ori, formule de adresare impersonale, greşeli gramaticale sau de exprimare. Ca regulă, nu efectua transferuri şi nu procesa operaţiuni doar în baza unui e-mail sau a unei solicitări telefonice urgente, fără a face o verificare a autenticităţii mesajului.

Apoi, nu furniza niciodată altor persoane datele de utilizare ale contului tău (parola de acces la contul bancar), nu dezvălui datele de pe cardul personal: nume, număr, data de expirare, CVV2/CVC, adică numărul de trei cifre de pe spatele cardului şi nici PIN-ul. Nu introduce codul PIN pe site-uri de internet şi nu-l divulga telefonic. Site-ul pe care urmează să introduci datele cardului pentru efectuarea unei plăţi online trebuie să fie securizat, adică linkul începe cu „https”, Dacă trebuie să primeşti bani, dă IBAN-ul tău (numărul de cont, format din 24 de caractere, litere şi cifre), nu datele de pe card. Solicitarea datelor cardului de către alte persoane este o capcană, deoarece cardul este un instrument de plată şi nu un instrument de încasare bani. Instalează cele mai recente actualizări ale sistemului de operare şi un antivirus. Asigură-te că toate dispozitivele pe care le foloseşti pentru a naviga pe internet funcţionează în baza versiunilor actualizate ale sistemelor de operare. De asemenea, protejează-le cu o soluţie antivirus eficientă;

Foloseşte mereu parole cu un nivel de complexitate ridicat. Pentru a vă fi mai simplu să generaţi o parolă complexă, utilizaţi un generator de parole. Evită folosirea termenilor uzuali. De asemenea, dezvoltă o rutină personală ce presupune schimbarea periodică a parolelor pentru fiecare din conturile folosite, respectiv asigură-te că ai mereu copii de rezervă ale datelor tale (fişiere, documente, poze etc.). Foloseşte atât soluţii online (de tip cloud sau servicii de back-up), cât şi fizice (stickuri USB, harduri externe etc.), pentru a-ţi proteja datele împotriva atacatorilor”, precizează IGPR.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu